Fenomenul disparițiilor de minori reprezintă o mare cauză de îngrijorare în România, cu o tendință de creștere care persistă pentru al treilea an consecutiv. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) la solicitarea Organizației Salvați Copiii România, în intervalul 20 mai 2025 - 20 mai 2026 au fost înregistrate 10.566 de sesizări legate de minori dispăruți. Aceasta marca o creștere de peste 600 de cazuri față de anul trecut și cu aproape 2.000 mai mult în comparație cu acum doi ani, evidențiind o situație care necesită o atenție sporită din partea autorităților și a societății, inclusiv în comunități precum Alba Iulia.

Revizuirea statisticilor actuale

Analizând datele disponibile de la IGPR, observăm o tendință constantă de creștere a numărului de sesizări. Între 30 aprilie 2022 și 22 aprilie 2023 au fost raportate 8.722 de dispariții, iar în perioada aprilie 2023 - aprilie 2024, numărul a urcat până la 9.902. Aproximativ 60% din aceste cazuri sunt clasificate ca fiind plecări voluntare din diverse medii de ocrotire, incluzând locuințe sociale, cămine școlare și centrele Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.). Din fericire, 97% dintre minori sunt recuperați sau se întorc acasă într-un interval scurt, fără a fi expuși la riscuri semnificative sau amenințări directe. Totuși, experții de la Salvați Copiii subliniază că aceste plecări, chiar dacă se finalizează rapid, reflectă de obicei traume profunde și trebuie tratate cu seriozitate.

Pe categorii de vârstă, în perioada 20 mai 2025 - 20 mai 2026 s-au raportat: 82 de cazuri de minori cu vârsta sub 5 ani, 158 de cazuri pentru cei cu vârste între 5 și 10 ani, 2.186 pentru cei între 10 și 14 ani, și, în cele din urmă, 8.140 pentru tinerii între 14 și 18 ani. Cele mai multe dispariții au avut loc în jurisdicția Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (sectoarele 1-6) și în județele Bihor, Constanța, Giurgiu și Iași.

Contextul european și cauzele plecărilor

La nivel european, situația este similară, cu aproximativ 250.000 de minori raportati dispăruți anual. Missing Children Europe, organizația europeană care se ocupă de victimele disparițiilor și ale exploatării sexuale, arată că mulți dintre acești copii au fugit de acasă sau au fost alungați din locuințele lor sau din instituții de îngrijire. De asemenea, rețeaua europeană își exprimă îngrijorarea privind fenomenul groomer-ului, prezent atât online cât și offline, un factor care contribuie la plecarea copiilor din mediul familial și expunerea lor la riscuri de exploatare și trafic.

O întrebare esențială în legătură cu acest fenomen este: de ce aleg copiii să fugă? Specialiștii organizației Salvați Copiii au identificat mai multe motive, precizând că o interpretare eronată a termenului „voluntar” poate submina eforturile de prevenire. Pentru mulți copii, a pleca nu reprezintă o alegere liber aleasă, ci, adesea, un strigăt disperat de ajutor. Motivele frecvente includ problemele familiale, cum ar fi diferite forme de violență, conflicte, abuzuri sau neglijare. De asemenea, schimbările în atmosfera familială, un stil parental autoritar sau consumul de substanțe de către părinți pot fi factori provocatori. Plecările se împart, în general, în două categorii: copiii fug fie „din cauza a ceva” (pentru a scăpa de o situație dificilă) sau „spre ceva” (o persoană sau un loc care par mai dorite). De asemenea, sănătatea mentală reprezintă un motiv frecvent, în special în rândul adolescenților care se confruntă cu depresii și gânduri suicidare. Copiii din centrele de îngrijire constituie un grup vulnerabil, căutând adesea reunificarea cu familia biologică sau întâmpinând dificultăți în mediile de îngrijire. Problemele de la școală, cum ar fi bullying-ul sau dificultățile de învățare, pot de asemenea să contribuie la decizia de a pleca.

Semnalele de alarmă și importanța reacției imediate

De multe ori, înainte ca un copil să decidă să plece, apar semne subtile. Observarea acestor indicii în timp util poate oferi părinților ocazia de a interveni cu empatie și înțelegere. Printre semnele posibile se numără: o retragere bruscă, dorința de a evita activitățile preferate, schimbări de stare (tristețe, iritabilitate, anxietate), scăderea rezultatelor școlare, absențe frecvente sau probleme în relațiile de la școală. Alte semnale pot include prieteni necunoscuți, întâlniri ascunse, petrecerea unui timp îndelungat online și exprimarea unor gânduri precum „nu mă înțelege nimeni” sau „mi-aș dori să dispar”. Deși fiecare semnal în sine nu implică neapărat o intenție de plecare, un cumul de astfel de semne sugerează necesitatea intervenției părinților.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii, afirmă: „Copiii nu fug doar de casele lor, ci caută ceva ce nu reușesc să găsească acasă. Responsabilitatea noastră, ca părinți, este să facem din locuință un refugiu. Un copil care știe că acasă există, măcar un adult dispus să-l asculte fără judecată, va avea mult mai multe șanse să nu caute această ascultare în afară, uneori în locuri periculoase. Procesul de întoarcere acasă sau în centrul de plasament este o etapă delicată în viața acestor copii, motiv pentru care este necesară o atenție specială din partea familiilor și specialiștilor. Tinerii ne comunică faptul că modul în care sunt primiți după o plecare are un impact semnificativ asupra deciziei lor de a pleca din nou sau de a rămâne.”